O dorință victorioasă (basm)

Un Basm scris pentru revista liceului. Nu mă satur să-l citesc…!! Atât de limpede, usor curgător și frumos! Iar finalul, cu mâna pe inimă o spun, uimește prin sinteza atât de matură a înțelesului vieții și morții. O poveste simplă despre cele mai profunde lucruri, renunțarea la Frică și împăcarea cu Legile Firii…! Cum ziceam, Șeherezada mea… 🤗✨✨

Illo Tempore

Am descoperit recent că unul dintre stilurile de scriere cu care rezonez cel mai bine este basmul cult – o înfățișare simplă a ideilor profunde, de cele mai multe ori printr-un drum inițiatic. Prin urmare, iau o scurtă pauză din publicarea Legendei Illo Tempore pentru a vă prezenta aici o astfel de povestioară, scrisă pentru revista liceului meu.

O dorință victorioasă

Motto:
„Iar el, care toată viața fusese nemulțumit și mereu gata să se împotrivească lumii întregi, pricepu pentru întâia oară, cu mirare în suflet, câte ceva din armonia și frumusețea veșnică a lumii, și era cât se poate de împăcat cu sfârșitul său.”
Hermann Hesse, „Muntele tainic”, vol. „Basme”

A fost odată ca niciodată un regat îndepărtat, a cărui locație exactă era un mister; unii călători, după multe cercetări, ajunseră să creadă că era chiar pe o altă planetă. Se știe însă că regele ce locuia în palatul din…

View original post 1,546 more words

Din belșug

Ziua de azi a adus câteva bucurii (în plus față de însuși faptul că am deschis ochii dimineață pentru a o trăi). Una a fost Soarele care a inundat deodată toată casa; am simțit efectiv cum oasele se scutură de durere și mă decontorsionez sub lumină. A doua a fost un pachet surpriză cu cărți (my ”Manole” striked again).

Cartea lui Șevkunov, ”Nesfinții sfinți și alte povestiri”, are un motto pe care vreau să-l scriu aici – e un mic poem al lui Blaise Pascal care spune exact care cred eu că trebuie să fie efortul esențial al acestei perioade. Citirea semnelor. Sporirea puterii noastre de a vedea mai clar totul, pe noi înșine, pe ceilalți și pe Dumnezeu. Abandonarea comodității, fricii, neîncrederii și superficialității. Efortul de a ieși din orbire și de a alege lumina (cu atât mai mult cu cât Lumina însăși ne alege pe noi…).

Arătându-Se lămurit celor
ce Îl caută cu toată inima
și tăinuindu-se de cei
ce cu toată inima fug de El,
Dumnezeu orânduiește
cunoașterea omenească despre Sine.
El dă anumite semne,
văzute pentru cei ce-L caută
și nevăzute pentru cei ce nu Îl caută.
Celor ce voiesc să vadă,
le dă din belșug lumină.
Celor ce nu voiesc să vadă,
le dă întuneric din belșug.

B. Pascal

”Orbirea” lui Canetti vorbește exact despre nebunie, obsesii și frică, iadul pe care îl recunosc, i-am atins deja strafundurile. Am primit două cărți ca două oglinzi ale alternativelor în fața cărora suntem puși în fiecare clipă. Le citesc pe amândouă! Dar alegerea mi se pare acum mult mai clară…

Dacă începi să orbești… pune-ți ochelari și deschide o carte.

Cu ochii plini de durerea, dar și de frumusețea lumii

Omul de la cârmă începu să cânte despre moarte și cânta mai frumos decât auzisem vreodată pe cineva cântând. Dar nici moartea nu era mai frumoasă și mai presus de toate, nici ea nu-i oferea omului mângâiere. Moartea era viață și viața era moarte, și amândouă erau prinse într-o eternă și năprasnică încleștare a iubirii – acesta era adevărul ultim și rostul lumii și de aici răzbătea o lumină care reușea să preamărească până și nefericirea, dar și o umbră care tulbura orice bucurie și frumusețe, cufundându-le în beznă. Din această beznă însă, bucuria ardea mai tare și mai frumos, iar iubirea lumina mai intens în această întunecime.

Îl ascultam cufundat în tăcere, nu mai simțeam în mine altă voință în afara celei a străinului de la cârmă. El tăcea și privirea îi era ațintită asupra mea cu o bunătate tristă, iar ochii cenușii îi erau plini de durerea, dar și de frumusețea lumii.

Fragment din Visul unui fluier, vol. Basme, Hermann Hesse, Ed. Rao 2014, București.

Un pas mai aproape de existență

Nimic nu este inutil și perisabil în experiența creatoare a secolelor.

Recitesc (mai atentă) Jocul cu mărgele de sticlă. Acum vreo trei ani am devorat aproape întreaga operă a lui Hesse și am rămas de-atunci într-o relație acut deschisă cu spiritul lui. Ieri, văzând volumul pe masă, Vera a spus: Ooo, într-adevăr e un an foarte bun pentru aprofundat cartea asta, simt eu. N-am mai întrebat-o ”oare de ce”. Știu deja.

Când am citit data trecută, m-a fascinat Castalia pentru că mă identificam cu ea. Eram, în sinea mea, o provincie izolată de oamenii obișnuiți, sufletul meu se organiza singur, ambițios, aristocratic, învăluit în mătăsuri care ascundeau orgolii. Exact ca oamenii de acolo, atunci când nu disprețuiam lumea, cel puțin o ignoram din toate puterile. Ceva, în mândra mea izolare, mă neliniștea mai mult decât mă vindeca, ceva era tot mai steril pe măsură ce urcam pe spirala cunoașterii fără a fi cu adevărat capabilă să mă pun în slujba oamenilor. Între ideal și realitate, am ales mereu idealul.

De data asta e invers. Traversez și eu (precum Joseph Knecht) un drum anevoios dinspre spirit spre lume, sperând să găsesc punctul comun între mine și oameni.
Ceea ce presimte Vera, fără să-l fi citit încă, este că Hesse mă va însoți activ în demersul de a duce Jocul meu interior (mereu excesivele mele specializări) înafara provinciei retrase care sunt, spre ceilalți.
Cam aici mă aflu în prezent, incapabilă să acționez social altfel decât în virtutea iubirii și-a celorlalte adevăruri interioare vindecate și curățate. Și sperând să se întâmple ceva în acest sens; ceva onest, potrivit, autentic, al meu.

Am să scriu aici un scurt fragment chiar de pe prima pagină a romanului. Câteva cuvinte care – cel puțin pentru mine – sunt o definiție a credinței ca mijloc esențial de manifestare a tot. În rest, fie ca gâlceava înțeleptului cu lumea să își găsească finalul înainte de moarte!

Nimic nu este mai necesar să fie pus în fața ochilor omenești decât anumite lucruri a căror existență nu poate fi dovedită, nici probată, care însă, tocmai prin aceea că oamenii cucernici și conștiincioși le traversează într-o măsură ca pe lucruri existente, sunt apropiate cu un pas de existență și de putința de a lua naștere.

Amin.

❤️

Când adâncul omului și înaltul cerului se întâlnesc…

Am scris un CUVÂNT ÎNAINTE la cartea Verei, ”Legenda planetei Illo Tempore”. Am avut si un follower de bază, Lola (veți vedea în imagine). Prilej nou de a vă îmbia la atmosfera calmă, blândă și creativă a blogului ei: https://verasimoangel.wordpress.com/

***

Când adâncul omului și înaltul cerului se întâlnesc…
Cuvânt înainte.

Vera Simo este o maestră a identității. Un om pe care îl percepi într-o secundă ca fiind dintre cei ”altfel” și pe care apoi îl descoperi treptat, pe măsură ce te apropii uimit de personalitatea ei angelică, înțeleaptă și generoasă. Când lucrurile se tulbură în jurul ei, când obstacolele și crispările apar, Vera sintetizează și conchide cu calm problema și soluția, oferind atât sieși cât și celui de lângă ea o reală șansă la înțelegere și vindecare. Dintotdeauna a avut acest geniu surprinzător al conceptualizării mult peste nivelul vârstei ei și tocmai această calitate este cea care predomină și determină povestea de față.

Ce vă propune Vera prin ”Legenda planetei Illo Tempore”?

Într-un prim plan al lecturii, aveți în față o carte despre clarviziunea a doi tineri care își caută sinele pentru ca, ulterior, să poată trăi iubirea adevărată. La o privire mai atentă, veți găsi o călătorie nepământească, o abordare specială a realității, o înseninare și o înflorire a propriei voastre interiorități. Este lecția unei limpeziri a privirii lăuntrice, pentru a descoperi zâmbitori că este posibil – traversând omeneștile căutări și aventuri ale vieții, privite ca trepte spre sensul absolut al divinului din om – să găsim bucuria, iubirea și echilibrul acolo unde ochiul omenesc exterior nu vede nimic.

Nu atât calea evadării din realitate v-o indică Vera în povestea ei fantastică, cât transcenderea și aflarea „adevăratei realități” – cea aflată într-o dimensiune înaltă și invizibilă dar, culmea, mai reală decât te-ai putea aștepta. Căci iubirea – manifestată în formele ei superioare – este, de fapt, secretul nevăzut și puternic care ne transformă și ne dă cea mai mare șansă la cunoaștere.

***

Colegii, prietenii, iubiții Julia și Michael suntem, de fapt, noi toți în căutarea armoniei interioare și a basmului. Iar Vera ne oferă acest basm care sugerează să ne ascuțim mintea, să ne autodescoperim și să ne autoinventăm personalitatea, să discernem binele de rău și să ne alegem propriul destin.

Credința, personificată aici de Îngerul din Copac, este fundamentul existenței și generatorul oricărei minuni. Totul la Vera Simo este concept și simbol cu interpretări nebănuite. Fiecare lucru aparent banal devine, filtrat de sufletul curat al artistei, un lucru magic, un macaz către o lume nouă. „Lumea” Illo Tempore este, în fond, o bogăție interioară umană care așteaptă în adâncurile noastre să fie descoperită.

Nu vă lăsați păcăliți de simplitatea poveștii – așa sunt toate lucrurile bogate în taine. De la simplitate plecând, drumul merge înapoi în inima omului, determinând regăsirea unui sens al vieții. Sens care poate fi puritatea, curățenia minții și a inimii, vindecarea, descoperirea magiei în propriul nostru univers interior. Desăvârșirea.

Dacă doriți o poveste încărcată (și încurcată) de marile ițe ale relaționărilor omenești, despre socializări și intrigi spectaculoase, despre marile bezne ale căutărilor în concret, nu ați ajuns chiar unde trebuie. Aici stindardul corabiei se ridică delicat spre puterile nevăzute ale cerului; aici fiecărei emoții i se propune o verticală: din materialitate spre spirit, din adâncurile ființei umane spre curcubeul iubirii.

***

Vă invit să vizitați și să parcurgeți planeta Illo Tempore cu încântarea și entuziasmul cu care v-aș invita să vizitați și să parcurgeți propriul vostru sine. Știu sigur că, devenind illo-temporean, veți afla care este cea mai bună parte din voi.

***
Follow to encourage her:
https://verasimoangel.wordpress.com/

Un control tehnic de calitate și un unicorn zâmbind.

Letting go of the old life

Fetița mea și-a făcut blog. Vă invit cu drag să o urmăriți, dacă vă surâde metamorfoza unui copil special, care pare a se manifesta artistic de mii de ani și al cărui suflet curge peste obstacole ca o apă lină, fără să se revolte, fără să se piardă și fără să renunțe la calea menită ei. Momentan, lucrează la Legenda planetei Illo Tempore (o carte despre clarviziunea unor tineri care își caută sinele pentru ca, ulterior, să poată trăi iubirea adevărată), dar blogul este în fond o oglindă a ființei ei angelice, o rază de soare care încălzește și vindecă pe oricine se apropie de ea. 2022 poate veni, noi nu ne oprim din a ne alinia undelor noi de lumină. Check it out. Ea este Vera mai de aproape. Dacă vă place ce vedeți și decideți să-i susțineți moralul în acest demers (cu un follow), vă mulțumesc din toată inima! 🤗

Illo Tempore

Anul-portal 2021 se apropie de final, iar după cum știm cu toții, orice sfârșit este un nou început. Ultima lună a avut o intensitate aparte pentru mine, fiind momentul să dau drumul tuturor „fantomelor” din viața mea.

Ieri, în a treia zi de Crăciun, lovită de un val de inspirație, i-am dat o formă artistică noului eu

Letting go of the old life, pictură de Vera Simo Angel, 27 dec. 2021

View original post

Colind

Mă aflu sub influența cărții lui Georgios Patronos ”Îndumnezeirea omului”.
Just saying.
Am jurat că, la finalul acestui an de întunecată și deopotrivă luminoasă răscruce, voi închide ochii o clipă și mă voi trezi într-o nouă și mai înaltă stare a conștiinței.
Și așa va fi.

Dincolo de greșeli și suferințe, precum și dincolo de sclipirea omeneștilor și trecătoarelor bucurii, realitatea din centrul ființei mele rămâne drumul spre Hristos. Nu văd altă menire înafara celei de-a găsi o cale să sporesc în lumina Lui. Pentru aceasta voi da încă și mai puțină importanță lucrurilor exterioare și mă voi abandona tot mai mult metamorfozei și iubirii.

Sărbători cu trezire la viață vă doresc!

P.S. Azi și eu și Vera am avut chef de pictură. Ea cu talent, eu cu iubire și amândouă cu transfigurare de sine. Amândouă trecem printr-un timp în care ne luăm ființele de la început, cumva. Fiecare își are fantomele ei dar împreună – așa a fost mereu – deschidem porți grele.
Un plan minunat de dincolo de mine a făcut să fiu mama acestui copil, și nu al altuia. Numai recunoștința izvorâtă de aici și e de ajuns să pornească motoarele spre steaua înțelegerii fenomenelor tainice ale universului și ale urcării spre el.

Am eliberat cantități enorme de energii negative venite din neînțelegeri lumești și din atașamente. Lumea nu mai este un loc de care fugim, dar este un loc în care existăm mai libere, mai destinse, mai ușoare și mult mai atente la iluzii și fantasme. Suntem mai neșovăitoare în asumarea și afirmarea de sine.

Mulțumesc, mulțumesc pentru toată greutatea (și legitimitatea) travaliului prin care renaștem. Nu uităm cuvintele părintelui Papacioc care spune: ”în ortodoxie numai prin suferință se scapă de suferință”.

Colind de Ana Maria Tomescu si Letting go of the old life de Vera Simo Angel
Vera – artistă și muză în același timp.

Biserica iubirii – Dan Verona și Victor Socaciu

În biserica iubirii,
Peste inima săracă
Dumnezeu din cer apleacă
Raiul veșnic viu.

Sub o candelă subțire
El îngrijorat așteaptă
Să venim la întâlnire
Oricât de târziu.

Inima de-ți este frântă
Veșnic mirele te-așteaptă
În cămara cea de nuntă
Să-ți dea darul așteptat –
Veacul cel neînserat.

Refren: O biserică în lume
Este jertfa de-nviere,
Dumnezeu în ea coboară
Blând și luminos.

Cei răniți și fără nume
Vin aici spre mângâiere
Să nu moară, să primească
Viață în Hristos.

Prin biserica iubirii
Au trecut mereu părinții
Și mai răii și cuminții
Căutând spre cer.

Veacuri multe de durere
Și de multă rugăciune
Au săpat în lemnul tare
Flori de sfânt mister.

Ziduri sfinte de biserici
Stau mereu în priveghere
Inima să ți-o desferici
Din tristețea lumii grea – 
Mirele să vină-n ea.

Azi, în ziua trecerii lui dincolo.

Magii, de Vasile Voiculescu, Colind de Maicile de la m-rea Paltin Petru-Vodă — ATITUDINI – Revista Fundatiei Justin Parvu

Colind interpretat de corul Mănăstirii Paltin Petru-Vodă, preluat dintr-un concert live. Versurile aparțin celebrului poet isihast, Vasile Voiculescu. Versuri: Pe urma stelei strălucite ce-a izvorât din infinit Trei magi, sătui de contemplare, încălecară, şi-au pornit… Ca trei lunateci prinşi de-un farmec, nici nu priviră înapoi, Ci s’avântară ‘n largul lumii, naivii, gârbovii eroi. Deşi din…

Magii, de Vasile Voiculescu, Colind de Maicile de la m-rea Paltin Petru-Vodă — ATITUDINI – Revista Fundatiei Justin Parvu

Pe urma stelei strălucite ce-a izvorât din infinit
Trei magi, sătui de contemplare, încălecară, şi-au pornit…
Ca trei lunateci prinşi de-un farmec, nici nu priviră înapoi,
Ci s’avântară ‘n largul lumii, naivii, gârbovii eroi.
Deşi din porţile cetăţii un pas afară n’au făcut,
Mergeau acum ca duşi de aripi pe-un drum de-a pururi cunoscut.
Străini, pe ţărmuri neumblate, pe mări, prin codri şi pustii
De-a dreptul cale îşi croiră pe urma stelei argintii…
Înfriguraţi, nu se opriră nici chiar când steaua-i părăsi:
…Şi nu ştiau unde-au s’ajungă, ştiau atât, ce vor găsi!
În toată lumea străbătură, apoi încet s’au înturnat
Prea fericiţi c’au dat prinoase şi că ’n sfârşit s’au închinat.
Şi cum li se vărsa din suflet prisosul sfintei bucurii,
Bătrânii magi de-odinioară păreau acuma trei copii.
Ce ’nsufleţiţi ca de-o izbândă, îşi cred tot visul împlinit
C’au mers pe urma unei stele . . . ce s’a pierdut în infinit!

my end is my beginning

pe toate, pe toate le iau de la început uneori
după ce pe toate le las să-mi cadă din mâini
sub propria lor greutate

numai dragostea Ta o adun și
o împletesc cu degete frânte de noduri
de la o cădere la alta
de la o povară la alta
de la o răbdare la alta

ca să ajung pe firul împletirii
la o atât de bântuitoare
și desăvârșită – cu Tine, întru Tine –
singurătate.

*************************
Music: Rachmaninov – Symphony No.2 Op.27 Adagio

Si-am plecat.